Meșteru'

Putem să realizăm o scurtă interogare a interiorului nostru și să dăm un răspuns prompt la întrebarea : ce nume poartă locația în care ne găsim întotdeauna liniștea și relaxarea? Am certitudinea că un singur cuvânt își va face loc în mintea fiecăruia, iar acesta este "acasă". Este evident că în acest concept încap toate caracteristicile de bun simț ale unei vieți civilizate. Elemente casnice și electrocasnice, ca apa, lumina, căldura, ce pentru alți cetățeni ai Europei, se rezumă doar la niște butoane pe un perete, pentru noi reprezintă provocări cotidiene.

Te uiți la un film și deodată ființa ta se panichează la gândul că a fost lovită de o formă rară și agresivă de glaucom. În următoarea secundă scuipi în sân și realizezi că de fapt nu suferi de vreo maladie cruntă, ci că "băieții de la electricitate" au luat curentul și ți-au stricat frigiderul. Te culci seara liniștit și vesel că afară ninge frumos și te trezești căutându-ți urechile înghețate și probabil făcute cioburi, prin pernă. Înjuri bine și tare ca să știe și vecinul că ești supărat și descoperi că de fapt, centrala termică a trecut la cele veșnice. După astfel de episoade ale unor filme horror triste, pornești hotărât ofensiva, pentru a remedia defecțiunile gospodăriei. În principiu, pentru că trăiești de-o viața pe această parcelă neevoluată de lume, ești mereu pregătit cu o listă bogată de nume, care pentru o "renumerație" adecvată, sunt gata oricând să sară în ajutorul omului oropsit.

Eee.. aici își face apariția cea mai importantă persoană din casting. El nu este un om obișnuit, ca noi toți. El reprezintă esența rezolvării tuturor problemelor care atentează la confortul căminului. Bineînțeles că prima mutare este telefonatul, de obicei cât mai dimineață, pentru că de obicei ești disperat. Dar el nu se lasă ușor. Trebuie să suni de vreo 4, 5 ori pentru a auzi izbăvitorul "Alo!", de cele mai multe ori sictirit și dogit în urma unei nopți precedente de beție. Stabilești apoi coordonatele unei întâlniri de taină, eventual în timpul programului tău de serviciu, pentru că el are treburi mai importante în rest.. Nicio problemă, ești dispus la orice fel de compromis, numai să te vezi cu casa reparată. Și vine și momentul întrevederii, pe care-l petreci cu nerăbdare știind ca de-acum chinul tău se va sfârși. Entuziasmul nu durează prea mult, poate vreo jumătate de oră, la sfârșitul căreia realizezi stresat, ca el, salvatorul, nu dă semne de respectare a orei promise. Îți propui nervos, să mai stai 5 minute și să te întorci la treaba multă care așteaptă la job, cu dorința pregnantă de a apela la altcineva. Trec ultimele secunde și fix când te pregătești să închizi ușa la apartament, o siluetă grăsună se ivește pe casa scării, urcând agale, fără vreo urmă de remușcare. În acest moment, contrar tuturor așteptărilor și probabil din cauza mirosului paralizant de transpirație al musafirului, observi că ești total neputincios în demersul de a-i cere socoteală. Îl conduci la locul stricăciunii și-l rogi din suflet să remedieze problema cât mai repede, ca să reduci întârzierea de la serviciu. Însă el, este calm, stăpân pe situație și cere.. nu să-i faci loc lângă aparatul avariat, ci stupefiant, să-i dai cartea tehnică pentru a studia, pe îndelete, măgăoaia.

În tot acest timp poveștile despre soție, copii și alte rude de grade din ce în ce mai îndepărtate, sunt relatate cu mult patos.. Te trezești la un moment dat, că dispozitivul cu pricina (spre ex. o centrală termică defectă), nu mai prezintă nici o importanță.. noroc de frigul care e în casă și care îl impulsionează să revină, sub privirile tale delirante, la lectura manualului de utilizare. Într-un târziu ne pornim la treabă, dar toată procedura de remediere se desfășoară fulgerător de repede. Ai senzația, ori că individul din fața ta e un cyborg, cu creier electronic, ori că problema nu a fost chiar așa de gravă. Surpriză imensă: nici una, nici alta... Dar despre asta (și anume neremedierea, nici pe departe, a stricăciunii), vei afla un pic mai târziu, după ce stăpânul șurubelnițelor va fi fost plecat. Tot ulterior vei constata că ai scos din buzunarul oropsit, o sumă cu care ai fi putut să-ți repari întreaga casa.

Însă cel mai halucinantă clipă este aceea în care, la ieșirea pe ușă, maestrul, deși te asigură că totul merge strună, îți recomandă totuși să mai citești și tu în celebra cărticică de instrucțiuni, despre tainele mașinăriei (pentru orice eventualitate). Și nu se scurge prea mult nisip în clepsidră și îți dai seama crispat că, din peisaj lipsesc, inevitabil, trei amănunte: căldura dorită, banii munciți și neuronii pierduți pentru totdeauna.

La final trebuie să vă mărturisesc solemn, că mi-am pierdut speranța în ce privește existența specialistului uzual, care să nu facă altceva decât să se priceapă la ce pretinde ca se pricepe.. În consecință, am dat în mod oficial startul unei lecturi intense și aprofundate a tuturor cărticelelor tehnice găsite primprejur. :)

Mănânc și plâng, mănânc!...

În acest moment de maximă toflogeală sezonieră, stau ascuns în spatele unui laptop, la umbra unui calorifer nehotărât în demersul lui de a-mi oferi gigacaloria dorită. La prima vedere, propoziția de început și titlul articolului par două șine paralele de cale ferată.. dar legătura o voi divulga imediat.

Fusei în week-end în dulșili târg al Ieșâlor, ca să mai scap de monotonia minusculului meu așezământ. Frigul aduce cu el dorința de ingurgitare, de aici și conexiunea cu începutul ambiguu al postării de azi.. Și unde poți lua un prânz mai rafinat și liniștit, decât la Food Court, în idolatrizatul Mall. În acest ambient de vis, încarcat de arome orientale înțepătoare, ai parte de companie aleasă, de obicei rasă în cap sau dichisită cu celebri colanți din piele neagră, sub care temperatura se ridică ambițios până la cea de la nivelul craterului unui vulcan în erupție (cutanată probabil..).

Revenind la ideea abordată, pot afirma, aici și acum, cu încredere deplină, că o revoltă adâncă îmi provoacă o nouă specie care guvernează aceste zone de socializare shoppingiană. De fapt, daca stau strâmb și judec drept, nu persoanele ca atare ma intrigă, ci atitudinea acestora și mai ales a celor din jurul lor. Este vorba despre cetele de tineri și foarte tineri, ale căror guri înfulecă, pline de nesaț, saci de cartofi prajiți, hamburgeri și aripioare, logic picante. Tot meniul este înăclăit cu simț de răspundere în maioneze și sosuri sufocate sub grasimi frumos ambalate. Spectacolul gastronimic se desfășoară fix sub ochii cinici și zâmbitori ai părinților grijulii, ce îndeasă cu abnegație, între mandibulele odraslelor, toate aceste bombe calorice. Ba mai mult decât atât, la finalul ospățului, agitația devine maximă, pentru că bebe, trebuie să aibă și acasă ceva de băgat în gură, așa că tăticul cu ceas fals de aur și trening se duce repede și mai comanda o pungă la pachet. Bineînțeles că toată lumea din familie are câteva zeci de kilograme peste limita permisă de lege, dar așa stă bine unor oameni înstăriți și realizați. Poate doar la capul familiei există o oarecare discordanță între restul corpului nedezvoltat și burta umflată în grabă, după revoluție, ca semn al bunăstării capitaliste.

Și-așa se naște o nouă lume, modernă, adaptată la realitățile vieții de consum, despre care ni se raportează sec și trist : peste 40% din bugetul românului merge pe mâncare, doar 0.8% pe cultură (probabil vreo carte.. folosită ca substitut pentru piciorul stricat al canapelei din sufragerie).

La final trebuie să recunosc, ca un dependent într-un centru de recuperare (trecând peste faza salutului totuși), că era cât pe-aci să mă număr și eu, duminică, printre McVictime, dar am rezistat cu stoicism.. motiv pentru care am putut să scriu fără remușcări, articolul de azi.. :)

Aaa.. și mulțumiri lui Labiș pentru titlul.. genial!

Flacara

Se intampla in ultimii doi ani, dinaintea nasterii mele. Pe o pelicula zgariata se imprimau cadre, la umbra unui frig cinic.. asa se vede in imagini. Decorul, conceput natural si simplist, se omogeniza in doua cuvinte: stadioane pline. Timpurile erau potrivnice in esenta lor, iar regimul apasa fruntile oamenilor cu forta unui instrument de tortura medieval. Poporul se aseza cuminte in randuri si astepta sa inceapa reprezentatia. Nimeni nu-si putea imagina ca in tot acest climat sumbru si inghetat, pot exista fraternizari, insufletiri.. cu atat mai putin de sorginte culturala. Poezii se tot citisera in epoca, pe ascuns, in grupuri restranse.. dar concluzia fiziologica era una singura .. nu prea tineau de foame.

Insa atunci si acolo, tribunele inghetate ale arenelor triste, primeau benevol un amalgam de suflete amortite, in care un singur sentiment isi facea loc: speranta. Mainile aveau doua intrebuintari: ori adaposteau lumanari solidare cu interpretarile de pe scena, ori fluturau frenetic, un semn contestat frecvent si catalogat ca fiind nazist.. reprezentand litera L. Nu era nimic codificat sau ezoteric in gesturile lor.. era dorinta primordiala de libertate, lupta si lumina... asa cum de altfel se interpreta, in mod real, misterioasul si controversatul simbol.
Fragmentul, pe care tocmai l-ati citit, prezinta elemente extrase din lumea unui cenaclu, intens dezbatut, sub orice pretext, cu orice ocazie.

Ma includ, trebuie sa admit, intr-o generatie ce nu a cunoscut in mod direct acest fenomen.. Insa un soi de revolta aspra, m-a cuprins imediat dupa moartea lui Paunescu. Concretizarea gandurilor intr-un text a venit insa abia acum, dupa vizionarea filmului, despre care faceam vorbire in primele randuri. Mai presus de toate, nefiresc si enervant pare tonul in care este "omagiat" un om al cartii. Nici nu mai conteaza ca a dat sau nu nastere unei miscari culturale ("hippie" as indrazni eu), ce era catalogata ca fiind cea mai de seama din estul Europei in acel context straniu. Virulenta criticilor unor pigmei inecati in propria existenta stearsa si frustrati ireversibil pe inspiratia defunctului, da nastere insa, dorintei de exprimare, de dezvelire a unei realitati furate. Nu sunt adeptul unei laudatio patetice, plina de obedienta siropoasa. Trebuie totusi sa realizam ca prostirea natiei, ticluita tocmai de niste neghiobi ce tin mai mult degetul in nas decat pe stilou, este la fel de nociva, precum a fost cenzura comunista.

Caracterizat cu emfaza ca menestrelul de la curtea Odiosilor, Paunescu este calcat in picioare la putine clipe dupa moartea sa, fara sa se tina cont de logica batranei expresii romanesti: "Fa-te frate cu dracul, ca sa treci puntea". Nu sunt acceptate nici cele mai de necontestat dovezi, ce probeaza ca o persoana a incercat sa fisureze blocul de granit totalitar, mascand melodiile lui Bob Dylan, in cantecele pentru Seicaru, spre exemplu.. Sa aprinzi lumina in camera intunecoasa si umeda, numita sufletul romanului din epoca de aur, este azi un gest condamnabil fara drept de apel. Si ca o manifestare de izbanda totala, capitalistii savanti si moderni, dar cu radacini adanc infipte in aparatul de partid tovarasesc, se urca pe reduta culturala si proclama capitularea proscrisului.

In tot acest timp, pe malul celalalt al prapastiei trairilor, mii de oameni mai au inca nostalgia ca odata, au fost partasi la evadarea din inchisoarea ideologica, pe acordurile folk ale unei poezii interzise..

La final.. cateva versuri ale poetului Adrian Paunescu, adecvate subiectului abordat :

"Ne-am despartit în triburi si în secte,
în cluburi, în partide si în gasti,
iubirile directe sunt suspecte.
Doresti succes? Învata sa urasti."

din poezia "Rugaciune pentru 1 Decembrie".